Profil: Chateau Lafite Rothschild - episodul 1

vineri, 22 ianuarie 2016

Iata ca am hotarat sa reiau seria prezentarilor pentru cele mai influente nume din Bordeaux. Dintre granzii regiunii, am reusit sa acopar doar trei nume pana acum: Latour, Haut-Brion si Margaux. Ceea ce inseamna ca mi-au mai ramas Lafite si Mouton, ambele apartinatoare ale familiei Rothschild. Va atentionez ca nu va urma o teorie a conspiratiei, generata de infamul si celebrul nume, ci ma voi rezuma la a va arata influenta majora a acestei familii asupra marilor vinuri de Bordeaux.

Lafite...ce nume invaluit in legenda si mister. Considerat de multi reprezentantul cel mai de seama al regiunii Bordeaux si, implicit, unul dintre cele mai bune vinuri din lume. Daca este sau nu este unul dintre cele mai bune, asta este o discutie inutila si 100% subiectiva. Dar, cu siguranta, Lafite ramane unul dintre cele mai faimoase nume ale planetei.

Deoarece istoria acestui mare chateau este una destul de alambicata si bine documentata, voi imparti profilul proprietatii in doua episoade. Asta pentru a va face o idee mai buna despre complexitatea unui astfel de demers. In prima parte a prezentarii ma voi apleca exclusiv asupra istoriei si legendei din spatele numelui, pana la achizitia sa de catre Rothschild. Urmand ca, in a doua parte, sa ma concentrez asupra proprietatii in sine din era Rothschild, caracteristicilor de terroir si a vinului propriu-zis. Daca sunteti gata pentru o mica lectie de istorie, atunci va propun sa pornim la drum.

Chateau Lafite


Istoria Lafite

Inceputuri

Cum se intampla de cele mai multe ori in cazul marilor proprietati din Bordeaux, sa determini exact inceputurile acestora este o misiune aproape imposibila. Poti gasi informatii disparate ici si colo, dar este extrem de greu de stabilit un punct fix in axa spatiu-timp.

Originea numelui "Lafite" este una usor de ghicit, mai ales pentru cei familiarizati cu limba franceza. Vine din termenul "fite", care inseamna "colina" sau "damb". De altfel, fix la fel se traduc si urmatorii termeni: motte, cos sau tertre. Acum, daca veti arunca o privire in clasificarea de la 1855, poate veti gasi si numele care se pot alatura acestor termeni. Cred ca va fi putin mai dificil in cazul "motte", dar cu siguranta veti rezolva enigma :)

Este general acceptat ca istoria Lafite poate fi impinsa in timp pana in 1234, atunci cand apare mentionat un anume Gombaud de Lafite. Acesta era staretul manastirii Vertheuil, aflata la cativa kilometri nord de Pauillac. Ceea ce nu se stie cu exactitate este daca numele respectiv a avut vreo conexiune cu propritatea in sine. Potrivit lui Abbe Burein, un individ care a scris variate eseuri despre Bordeaux si ale sale vinuri spre sfarsitul sec. 18, Lafite ar fi fost o veche proprietate (seigneurie) datand din sec. 14. Acelasi Abbe sustine ca ar exista o mentiune a unui anume Jean de Lafite, in documente datate 8 martie 1355.

In 1558, Jacques de Becoran, senior al domeniului Lafite, a vandut lui Simon de la Begorce asa-numitele "agrieres". Acestea reprezentau un fel de impozit in produse agricole datorat unui senior feudal, ca urmare  a folosirii unei suprafete din proprietatea respectiva. Se presupune ca la acel moment ar fi existat si plantatii de vita-de-vie pe domeniu, cu toate ca nu reprezentau culturile majoritare.

La o scurta perioada dupa acest episod, proprietatea a cazut in mainile familiei lui Saubat de Pommiers, Baron de Breuil. In 1653, seniorul domeniului era Joseph Saubat de Pommiers, care a murit in 1670, nelasand in urma nici un mostenitor pe linie de sange. Vaduva sa, o anume Jeanne de Gasq, s-a casatorit pentru a doua oara cu Jacques de Segur, proprietarul unui alt chateau cunoscut, Calon, si senior peste alte numeroase domenii in regiune. Ei bine, acesta este momentul crucial in care istoria Lafite incepe cu adevarat.

Familia Segur

Cel mai probabil, odata cu intrarea in scena a lui Segur, Lafite a trecut la plantatiile viticole pe scara larga. Intr-un soi de manifest al domeniului din 1680, exista numai putin de 6 referinte la vita-de-vie si podgorii, si toate la plantatii recente.

Jacques de Segur a murit in 1691, iar mostenitorul a devenit unul dintre fiii sai, Alexandre. In 1695, acesta s-a casatorit cu Marie-Therese de Clauzel, mostenitoarea unei alte proprietati faimoase, Chateau Latour. Si iata cum familia Segur a reusit "performanta" de a fi implicata in gestionarea a doua dintre cele mai cunoscute podgorii din lume. In aceste conditii, nu este de mirare ca Nicolas-Alexandre, fiul celor doi mentionati mai sus, a ajuns sa fie cunoscut drept Printul Viilor.

Atat Alexandre, cat si Nicolas au pornit un plan de expansiune a plantatiilor. Intre 1735 si 1744, productia medie a domeniului era de 108 butoaie (tonneaux, adica 900 litri/per butoi). Cum productia acelor vremuri avea o medie de circa 15 pana la 20 de hectolitri la hectar, suprafata podgoriei trebuie sa fi depasit 50 de hectare. Nicolas-Alexandre, avand sub obladuire Lafite, Latour, Calon si alte proprietati mai mici, ajunsese la o avere considerabila. Tocmai de aceea a si fost numit marchiz de catre Ludovic al XV-lea. La momentul mortii sale in 1755, devenise cel mai bogat om din Bordeaux, averea lui fiind evaluata la 2.400.000 de livre. Ca fapt divers, Lafite valora 707.000 livre, in timp ce Latour era evaluat undeva la 522.000 livre. Latour fusese vandut in 1670 cu circa 64.000 livre, ceea ce inseamna ca cele doua legendare domenii crescusera in valoare de vreo 8 ori, in decurs de 85 ani. Si asta datorita, in principal, doar productiei de vinuri fine.

Odata cu moartea lui Nicolas, Latour si Lafite au fost separate. Segur a avut 4 fiice dintre care, Marie-Therese, s-a casatorit cu Alexandre de Segur-Calon, prefectul Paris-ului. Lafite a trecut catre fiul lor, Contele Nicolas-Marie-Alexandre, printr-un act datat 1763. Deoarece acesta din urma era minor, proprietatea a fost initial administrata de tatal sau.

Din nefericire pentru Lafite, contele nostru s-a dovedit a fi un risipitor de zile mari. Intr-un sfarsit, a fost nevoit sa fuga in Olanda pentru a scapa de creditorii sai, fiind astfel fortat sa scoata Lafite la vanzare. Domeniul a achizitionat de misteriosul M. de Monthieu la data de 9 noiembrie 1784, pentru o suma foarte mare la acea vreme: 1.012.000 de livre. Totusi, din cauza unei prevederi obscure din legea franceza si aplicabila pentru Lafite (conform careia prima optiune de cumparare trebuia sa apartina rudelor), Pichard, presedinte al "Parlamentului" din Bordeaux si un var indepartat al familiei, a putut sa recastige Lafite 2 ani mai tarziu, pentru aceeasi suma.

Din nefericire pentru Pichard (printre altele, si proprietar al Chateau Coutet din Sauternes), acesta a fost ghilotinat in timpul haosului care a urmat Revolutiei Franceze. Astfel ca, la 12 septembrie 1797, Lafite a fost vandut ca "bun national". Intre timp, se pare ca pretul aproape se dublase. Cu toate ca fusese evaluat la, atentie, 1.286.606 franci si 25 de centime (!!), Lafite a fost achizitionat pentru suma de 2.003.000 franci, de catre olandezul Jean de Witt. In actul care a parafat tranzactia, Lafite este descris drept "premier cru de Medoc". De asemenea, se mentiona ca podgoria nu suferea in cazul unui inghet si ca era bine intretinuta. Varianta olandeza, insa, nu a avut o viata prea lunga din cauza problemelor financiare intampinate de Jean de Witt. Iar Lafite a ajuns inca o data la vanzare. In decembrie 1800, a fost achizitionat de urmatorii comercianti olandezi: Vos van Steenwyck (din Zwolle), Berg si Goll de Franckenstein (din Amsterdam).

Nicolas-Alexandre de Segur, "Printul Viilor"


Un nou inceput pentru Lafite

Intrarea in sec. 19 a coincis cu sosirea pe scena a uneia dintre cele mai importante familii din istoria zonei Medoc. Pentru urmatoarele 3 generatii, afacerile Lafite au fost conduse de familia Goudal, mai intai prin intermediul lui Joseph, care si-a inceput treaba in 1797. Coincidenta sau nu, 1797 reprezinta si cea mai veche recolta aflata inca in vinoteca Lafite. Joseph lucra cu norma redusa la Lafite, sa spunem, primind un comision de 5% din valoarea unei recolte.

Odata cu sosirea la carma a familiei Goudal, avem si primele inregistrari amanuntite cu privire la administrarea domeniului, inclusiv detalii despre viti-vinicultura si strategii de marketing. Din aceste inregistrari putem afla ca, la inceputul sec. 19, plantatiile erau dominate de Cabernet, Malbec si Verdot (ba chiar si Syrah) dar, surpriza, nici urma de Merlot inca. Mai sunt mentionate unele soiuri usor obscure, printre care si albe. In urmatorii 30 de ani, aceste plantatii considerate mai putin valoroase au fost inlocuite dar, din nou, soiul Merlot nu-si va face aparitia decat pe la mijlocul secolului.

Foarte putine sticle erau imbuteliate la proprietate si mai ales cele din stocurile personale ale proprietarilor si a unor angajati. Aproape toata productia parasea portul Pauillac, in primavara imediat urmatoare dupa recolta. Cea mai mare parte din aceasta productie era destinata Britaniei si vanduta prin comerciantii englezi care aveau filiale in Bordeaux: Johnston, Barton si altii. Dupa cum bine remarca Wilhelm Franck, Lafite se consuma cu precadere in Anglia.

Comerciantii olandezi de care aminteam mai sus, au ramas proprietarii Lafite pana in vremea Restauratiei. In 1816, acestia au vandut Lafite catre o anume Barbe-Rosalie Lemaire. Dupa care urmeaza un episod cel putin ciudat si misterios. Pentru o lunga perioada de timp s-a crezut ca Madame Lemaire a vandut proprietatea in 1821, lui Samuel Scott, un membru al Parlamentului englez. De ce s-a crezut acest lucru? Unul dintre principalele motive ar fi fost ca, in numele lui Scott, Lafite a fost listat in toate ghidurile pentru vinurile de Bordeaux si, mai ales, in actul care a dus la clasificarea din 1855. Abia intre anii 1970 si 1990, adevarul despre aceasta presupusa tranzactie a fost scos la iveala. Cel care a inceput investigatiile amanuntite a fost Cyril Ray in cartea sa, "Lafite". Mai apoi, intreaga afacere a fost dezvaluita de profesorul Rene Pijassou. Asa-numita "vanzare Scott" a fost o simpla fabricatie.

De ce toata aceasta tevatura? Totul a inceput cu binecunoscutul Cod Napoleonic. Acest act a decretat ca dreptul primului nascut la mostenire nu exista. Madame Lemaire si cele trei fiice ale sale nu au dorit insa ca Lafite sa fie divizat dupa decesul mamei. Singura ei dorinta a fost ca domeniul sa treaca in mostenirea exclusiva a fiului ei, Aime. Si iata cum a aparut falsa vanzare a proprietatii, din 1821.

Aime a murit in 1866, fara mostenitori directi, iar cele 3 surori ale sale au fost nevoite sa iasa la suprafata, suferind astfel consecinta unei simple amenzi nominale. In curand, a venit si decizia acestora de a vinde Lafite. Moment in care familia Rothschild va intra in scena. Dar detalii despre ceea ce s-a intamplat ulterior, in episodul urmator...






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp