1. Tirant lo Blanch 2011 (Valencia)
- la momentul aparitiei sale in cadrul Saptamanii spaniole din Lidl, acest valencian era si cel mai scump: 22 lei. L-am achizitionat la reducere, in jur de 15 lei. Chipurile este o editie limitata la "doar" 345 de baricuri. Cum naiba se poate considera asta limitata, habar n-am. Cupaj interesant de Syrah, Merlot, Cab Sauv si Cab Franc. Inca de la extragerea dopului, am avut un presentiment cam nasol. Motivul este simplu: dopul a inceput sa se roteasca odata cu miscarea tirbusonului. M-am asteptat imediat la unele semne de oxidare prematura si de ce mi-a fost frica nu am scapat. Pacat de dopul lung si destul de sanatos in aparenta. Olfactiv, predomina notele de oxidare, gen caramel si zahar ars. Se pot simti si aluzii fructate, plus ceva piper in fundal, dar nici ca au vrut sa iasa vreo clipa in fata. Gustativ insa, lucrurile au stat ceva mai bine. Tone de fructe rosii, negre si condimente, vinul lasand impresia de vascozitate printr-o concentratie over the top. Salvarea vine din partea unei aciditati destul de sustinute si a unei structuri taninoase surprinzator de prezenta pe finalul mediu-lung, suculent si condimentat. Daca nu ar fi fost o sticla cu probleme, ar fi devenit vinul perfect la banii lui. Chiar daca stilul afisat nu-mi inspira mai nimic. Cu toate astea, de departe cel mai serios spaniol adus in Lidl.
2. Chateau Fonguillon 2010 (Montagne Saint-Emilion)
- 22 lei, redus de la 30. Iata ca am dat si de acel 2010 care nu prea face cinste super-recoltei respective. Nu prea inteleg ce s-a intamplat aici, daca este vorba de fruct necopt sau poate extractivitate excesiva. Probabil cele doua combinate, astfel ca rezultatul final este unul extrem de verde/vegetal. Are scurte momente in care simti ca ai in fata un Bdx, dar la sfarsit este mult prea putin. Pacat de impresia initiala de fruct pur si suculent, dar care este omorata in fasa de un final exagerat de amarui. Da, pana si un fan al notelor vegetale (adica moi) poate fi proiectat la podea de o asemenea lovitura. Singura bila alba este modul in care ascunde cei 14,5% alcool, atata de bine incat ai impresia ca incerci un vin de maxim 12%. La mile distanta de Chateau La Bourree, care s-a dat initial la acelasi pret.
3. Fruite Cotes du Rhone 2012
- am pastrat ce-a fost mai bun pentru sfarsit. Culmea, de data aceasta, vinul 'al mai ieftin s-a dovedit a fi si cel mai reusit per total. Am dat doar 6 lei pe sticla si am primit un vinut fix pe placul meu: fruct light, pur, direct, care te indeamna sa dai pe gat pahar dupa pahar, cu o viteza ametitoare. Foarte asemanator cu un cru Beaujolais, chiar si la profilul aromatic. Cu toate astea, pe final aduce in prim plan o serie de tanini fermi care il fac sa puncteze si la capitolul seriozitate. Nu va ganditi acum ca are o structura ametitoare, dar totusi nu e chiar un suculet de struguri inofensiv si plat. Iar indicatia de pe contra-eticheta, cum ca ar avea un potential de 3-5 ani, isi gaseste oarecum justificarea. Acum imi pare rau ca nu am luat toate sticlele disponibile.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu