B.D. in actiune, prin lumea vinului autohton

marți, 19 aprilie 2016

0 comentarii
Ma tot abtin de la o vreme sa mai comentez despre diverse manifestari autohtone, desfasurate in superbul univers autohton viti-vinicol. Motivele sunt diverse, dar cel mai important este ca, de cand imi bat gura in blogosfera, mare lucru nu s-a schimbat.

Cred ca este un singur eveniment de profil care s-a remarcat peste toate celelalte: WineUp (Cluj). Din pacate, atat lipsa timpului, cat mai ales distanta, m-au impiedicat sa particip la acest targ. Multumesc pentru invitatia transmisa, sper sa ajung anul viitor. Nu de alta, dar daca se mentine directia actuala, chiar merita un drum pana la Cluj. Nu cred ca am vazut atatea masterclass-uri adunate la un loc, in cadrul unei singure manifestari de acest gen.

Despre Goodwine, ce naiba sa mai spun? Cred ca decizia mea de a nu mai bantui aiurea printre standurilor eternilor producatori prezenti, a fost una inteleapta. Dupa ce am citit si comica postare a  lui Dan, referitoare la nu stiu ce mare forum de pe acolo, m-am lamurit definitiv. Auzi tu, manual de utilizare al bloggerilor. Ca s-o spun pe sleau, cu tot respectul pentru anumiti oameni care activeaza in domeniu, totul a devenit si aici o mare cumetrie; se aduna prietenii si se premiaza unii pe altii. Si va mai intrebati de ce ma incearca o mare lehamite cand vine vorba sa scriu pe blog? Dar, hai ca ma enervez iar de pomana, prea mult stres inutil nu face bine la ficati. Nu ca prea mult vin ar face bine, dar macar pe ala il beau din placere absoluta.

Am pastrat la urma cireasa de pe tort. Care? Cum, care? Evident, maiestuoasa lansare a cartii "The wine book of Romania", semnata de Marinela Ardelean. Pentru cei care urmaresc activitatea mea de pe o anumita retea de socializare, a fost evidenta pozitia mea din momentul in care au aparut primele informatii despre acest proiect. Repet inca o data: apreciez o astfel de initiativa, macar cineva s-a catadicsit sa faca ceva concret in sensul asta. Problemele mele au fost legate de metodologie si, mai ales, de conturarea unui soi de cult al personalitatii, indreptat evident in directia autoarei. Nu pot inghiti o asemenea directie, oricata sare mi-ati oferi. Daca tot faci asa ceva despre vinurile romanesti, macar ofera-le sansa sa fie vedetele, de la inceput si pana la sfarsit. Altfel, acel titlu isi pierde complet semnificatia, intr-o pacla de nepatruns a vrajelilor de PR.

Si acum, voi face un soi de dare de seama catre cititori (cei 2-3, cati or mai fi). Am primit un email din partea staff-ului responsabil de lansarea cartii cu pricina. Evident, cuvinte frumoase la adresa mea, cat de important sunt eu si cum as putea sa promovez cu succes acest eveniment. Plus, cum e si normal, o invitatie la marea lansare. Dragilor, apreciez gestul, dar la mine nu prea tine cu asemenea abordari. Am refuzat politicos orice fel de implicare. Pe de o parte, nu mai prestez atat de des pe al meu blog, incat sa conteze atat de mult o promovare aici. Pe de alta parte, ar fi fost oarecum ciudat ca tocmai eu, care am fost extrem de critic la adresa proiectului (mai bine zis, la cum a fost gandit), sa ma apuc sa-l promovez. Chiar si printr-un banner nevinovat, plasat intr-un colt de pagina. Dar momentul care a pus capac definitiv si mi-a confirmat temerile nascute de la inceputuri, a fost atunci cand am vazut coperta cartii; pe care, in loc sa vad vreo aluzie la vinuri, chiar si ceva abstract, ce mi-a fost dat sa vad? Ati ghicit, o poza a autoarei, imbracata intr-o ie (pai cum altfel?). Am vazut zeci de coperti de carti despre vinuri (internationale, bineinteles), dar pe absolut niciuna nu aparea chipul autorului. Mai ales, daca titlul cartii incepea de genul: "The wines of..." O chestie absolut logica, pentru ca astfel de carti sunt despre vinuri, nu despre autori.

Cu toate acestea, cred ca o astfel de carte merita o sansa. De fapt, vinurile romanesti merita o sansa pentru ca, nu uitati, ele ar trebui sa fie in lumina reflectoarelor. "The wine book of Romania", remember?


Paul Pontallier, o mare pierdere pentru Bordeaux si pentru lumea vinului

miercuri, 30 martie 2016

0 comentarii
Zilele trecute, am fost socat de vestea mortii lui Paul Pontallier, manager-ul de la Chateau Margaux. Dintre toate vestile din lumea vinului, la aceasta ma asteptam cel mai putin.

Anul acesta ar fi implinit 60 de ani, dar cancerul a invins viata inca o data. Pontallier s-a stins mult prea devreme, sunt convins ca Chateau Margaux ar fi continuat linia ascendenta, cu motoarele turate la maxim. Cooptat in echipa Margaux in 1983, a devenit manager al proprietatii in 1990. Alaturi de Corrine Mentzelopoulos (proprietarul celebrului chateau), Pontallier a fost principalul motor din spatele revitalizarii proprietatii care, cel putin in anii '70, era intr-un declin evident. De la sosirea lui la timona, Chateau Margaux a revenit la gloria de altadata.

Pentru foarte multi, duo-ul Mentzelopoulos-Pontallier a fost de un dinamism oarecum iesit din schema traditionala a regiunii. Nu i-am cunoscut personal, evident, dar a fost de ajuns sa-i privesc online de nenumarate ori. Chimia si respectul dintre cei doi erau clare ca lumina zilei. De cate ori l-am ascultat pe Pontallier vorbind despre Margaux si vinurile sale, m-au lovit pasiunea si modestia pe care le afisa fara nici un fel de restrictie. A fost un personaj extrem de deschis catre comunicare, o alta caracteristica usor nelalocul ei prin Bordeaux. In aceste zile, am citit despre un masterclass tinut de Corrine si Paul, autorul scotand in evidenta un aspect pe care l-a remarcat oarecum incurcat: in timp ce Paul vorbea cu pasiunea lui binecunoscuta despre Margaux, Corinne era cea care turna vinul in pahare. Intr-o lume "normala", ar fi trebuit ca situatia sa stea fix pe dos.

Odihneste-te in pace, Paul Pontallier...




Un vin complet: Davino Domaine Ceptura Rouge 2012

duminică, 20 martie 2016

0 comentarii
Alaturi de albele din gama Revelatio, Domaine Ceptura Rouge (sau DCR, pe numele sau de alint) mi s-a parut mereu cea mai consistenta gama dintre rosiile Davino. Unii ar spune ca si Flamboyant se poate califica lejer in aceasta categorie, dar prefer sa ma gandesc la "tata" lor ca fiind o galaxie de sine statatoare.

Pe scurt, dupa destule tentative. DCR a devenit un vin complet, in adevaratul sens al cuvantului. Un mix perfect realizat, intre concentratia si extractivitatea de Lume Noua si structura otelita plus rafinamentul de Lume Veche. Intregul ansamblu este excelent sudat, bine definit si precis. Nici nu are vreun rost sa insir multitudinea de arome care sunt livrate. Pentru ca orice vin foarte bun poate sa detina o complexitate aromatica cel putin decenta. Un vin fin insa, in acceptiunea mea, aduce la masa mici detalii suplimentare gen textura, echilibru desavarsit, precizie, suplete si eleganta, peste care vine acea structura necesara pentru a contrabalansa fructul concentrat.

De departe, recolta 2012 aduce cu sine si cel mai reusit DCR de pana acum. Dupa cum stiti deja, sunt un vehement contestatar al sistemului de notare atunci cand vine vorba de vinuri. Totusi, voi face o mica exceptie de aceasta data si arunc 92 pct. cu felicitari pentru DCR 2012. Sunt al naibii de curios cum arata Flamboyant-ul din acelasi an. Nu de alta, dar DCR a ridicat stacheta extrem de sus cu aceasta ocaziune.


Feteasca Neagra Davino, in doua ipostaze: Plai si Monogram

vineri, 26 februarie 2016

0 comentarii
Ca de obicei, diferenta principala intre cele 2 Fetesti semnate Davino este una care tine de rafinament.

Exista destule puncte comune la nivel olfactiv si gustativ: pruna proaspata si afumata, condimente, o usoara amareala de sorginte vegetala pe finalul amandurora. In schimb, la capitolele textura, precizie si echilibru, lucrurile stau putin diferit. Plai are o alura ceva mai salbatica, pare o mica bruta neimblanzita si, per total, prezinta un aspect mai "verde". Monogram, in schimb, este mult mai slefuit in toate compartimentele, prezinta o textura foarte "smooth", o densitatea perfect controlata, o structura bine integrata si un echilibru de invidiat pentru frageda sa varsta.

Ambele variante sunt reusite si v-as recomanda sa uitati de ele cativa ani. Atat Plai, cat si Monogram, s-au comportat superb dupa cel putin 24 de ore de la deschidere. Fixati bine dopul inapoi in sticla, lasati-o la frigider si veti vedea ce se intampla dupa intervalul mai sus mentionat. Nu veti regreta.


Impresii roz de la Davino

joi, 11 februarie 2016

0 comentarii
As putea spune ca este aproape o traditie sa incep analiza noutatilor anuale de la Davino/Unicom, cu legiunea de rose-uri a casei. Iar pentru cei care nu pot dormi noptile de grija acestui amanunt, da, am avut parte de mostre din partea producatorului. Alte probleme?

Cele 3 rose-uri produse in 2015 - Faurar, Iacob si Domaine Ceptura - marcheaza o revenire la "normal" fata de ceea ce s-a intamplat in 2014. Din punctul meu de vedere, cel putin. In afara de DCR, rose-urile din 2014 m-au dezamagit pe linie. Nu ca as fi oricum un mare fan al acestui vin hibrid (ba din contra), dar tinand cont de pedigree-ul producatorului, nu am fost deloc incantat. Dar, pe de alta parte, pot aprecia ca vinurile respective au reflectat conditiile deloc prielnice din 2014.

Nu voi insista prea mult asupra variantelor 2015 pentru ca, dupa cum am tot zis, nu ma dau in vant dupa rose. Primul aspect interesant pe care l-am observat a fost legat de nivelul de alcool redus considerabil fata de anii precedenti. De exemplu, daca nu ma insel, cred ca avem de-a face cu cel mai scazut nivel de alcool din istoria DCR: 12,9%. Trecand peste pretentia usor exgerata de exactitate a acestei cifre, mie unia imi convine un astfel nivel decent de alcool. Iar aceasta situatie se reflecta si in caracterul fiecarui vin in parte.

Faurar este un vin ok, nimic mai mult, lucru normal pentru un reprezentat al gamei inferioara. Are o textura placuta, cu toate ca mijlocul si finalul sufera putin. Dar fata de dezastrul din 2014, prezinta in mod  clar o imbunatatire la toate capitolele. Iacob urca stacheta, aruncand sageti de fructe proaspete de padure si grapefruit roz. Evident, mult mai bine inchegat decat Faurar, concentratie superioara si o textura mai fina la nivel gustativ. Totusi, mi s-a parut ca si Iacob scartaie la tranzitia din mijloc spre final. Fresh, usor de baut si foarte placut per total. Si la sfarsit, ca intotdeauna, vedeta rose-urilor Davino ramane Domaine Ceptura. Mereu cu cel putin 2 clase peste restul gamelor. Ori mi se pare, ori in 2015 asistam la o schimbare evidenta de macaz in acest caz particular. Am fost intampinat de, probabil, cel mai retinut "nas" aruncat la inaintare de un DCR pana acum. Tuse interesante de mineralitate, auster si cu o tenta eleganta care m-a lasat putin in offside. Gustativ, concentratia fructului este evidenta dar nu are absolut nimic bombastic in ea. Bine inchegat de la inceput pana la finalul persistent. V-as recomanda sa acordati o atentie sporita post-gustului, moment in care sunt de parere ca acest DCR exceleaza si isi demonstreaza cu varf si indesat superioritatea.





Profil: Chateau Lafite Rothschild - episodul 2

luni, 25 ianuarie 2016

0 comentarii
Continuam profilul unuia dintre cele mai importante vinuri ale planetei, urmarind evolutia sa odata cu venirea la carma a familie Rothschild.

Achizitia Rothschild

Vanzarea a avut loc la Paris, in 1868. La acea vreme, Lafite era un domeniu de 135 hectare, dintre care 74 hectare erau plantate cu vita-de-vie. Suprafata podgoriei a fost marita si odata cu achizitia de teren pe platoul Carruades.

Licitatia a fost stabilita pentru 20 iunie, pretul minim de achizitie fiind estimat la 4.500.000 de franci, plus 250.000 de franci pentru Carruades. Dar, surpriza, nu a fost nimeni interesat de aceasta licitatie, astfel ca operatiunea s-a reluat peste 6 saptamani. In ciuda eforturilor depuse de un sindicat din Bordeaux, Lafite a fost vandut catre un reprezentant al Baronului James de Rothschild. Pretul? 4.140.000 de franci + 300.000 de franci pentru Carruades. S-a speculat mult pe seama acestei achizitii si a motivelor din spatele ei. Cu toate povestirile romantate si cu miros de cancan, realitatea este una cat se poate de evidenta: Lafite a fost cumparat ca instrument de investitie. Chiar si la pretul foarte mare pentru acea vreme, aceasta cifra nu reprezenta mai mult de 8 ori valoarea unei recolte.

La moartea lui James, domeniul a fost mostenit de fiii sai: Baronii Alphonse, Gustave si Edmond. Pana in ziua de astazi, Lafite a ramas in mainile unui parteneriat format din 5 sau 6 membri ai familiei, cu unul dintre ei implicat activ in administrarea sa. Dupa razboi, desi actionarul majoritar era Baronul Guy (nepotul lui Alphonse), povara administratiei a cazut pe umerii Baronului Elie, nepotul lui Gustave. Incepand din 1974, atributiile lui Elie au fost preluate de Baronul Eric. Cu toate acestea, implicarea directa in problemele domeniului a fost mereu una ceva mai distanta in cazul Lafite sau "at second hand", asa cum ii place lui Clive Coates sa remarce. In 1987, a fost inaugurata o noua pivnita, construita sub supravegherea arhitectului catalan, Ricardo Bofill. Complet subterana si circulara, cu o bolta sustinuta de 16 coloane, pivnita are o capacitate de 2.200 de butoaie si a fost nevoie de 2 ani pentru a fi terminata.

Eric de Rothschild


Via si vinul

Lafite este proprietatea cu cea mai mare suprafata ocupata de podgorii, dintre cei 5 granzi din varful piramidei. Sa spunem ca poate fi impartita in 3 sectiuni distincte: aproximativ 50 ha in imediata apropiere a castelului; aproape 50 ha in sectorul Carruades; si aproape 4,5 ha de vie intr-un sector aflat, de fapt, in Saint-Estephe, nu departe de Cos D'Estournel si denumit Blanquet.

"Terroir"-ul este compus dintr-un strat gros de pietris (numai putin de 4 metri), nisipi, argila si calcar (asa-numitul calcaire de Sainte-Estephe). Sunt plantate urmatorele soiuri, in ordinea procentelor de ocupare: 70% Cabernet Sauvignon, 25% Merlot, 3% Cabernet Franc si 2% Petit Verdot. Media de varsta este undeva la 40 de ani, dar exista si vite mult mai vechi. De exemplu, exista o foarte mica parcela, La Graviere, unde mai putin de 1% din vite dateaza, tineti-va bine, din 1886. Podgoria este replantata anual, doar intr-un procent aflat intre 1% si 1,5 %. Vitele sub 20 de ani vechime nu intra niciodata in grand vin. Densitatea plantatiilor este de 7500 vite la hectar. Sunt folositi doar fertilizatori organici. Interesant de remarcat ca, in timpul recoltei, scopul principal nu este ca strugurii sa atinga gradul maximum de coacere. In schimb, se cauta obtinerea unui amestec de struguri aflati in diferite stadii de coacere ceea ce, probabil, duce si la senzatia de eleganta suprema prin care Lafite este caracterizat mereu.

Celebra pivnita Lafite

Vinificatia are loc in 66 de cuve, care sunt o combinatie de lemn (29), inox (20) si beton (17). Aceasta combinatie permite o vinificare orientata in functie de nevoile fiecarei parcele folosite si a fiecarui soi de struguri in parte. Cuvele de inox si lemn sunt folosite pentru Cabernet, in timp ce Merlot-ul este vinificat in cuvele de beton. Fermentatia malolactica se petrece in tancuri mai mici de inox, capacitatea variind intre 25 si 60 de hectolitri. Chateau Lafite este maturat in butoaie noi de stejar frantuzesc, de la 18 pana la 20 de luni, in functie de calitatea recoltei. Productia medie anuala este undeva la 15-20.000 de cutii, din nou, in functie de recolta. Al doilea vin al domeniului, Carruades de Lafite, provine din sectiunea cu acelasi nume amintita mai sus si aflata in apropiere de Mouton Rothschild. Exista si un al treilea vin produs aici, un Pauillac generic, provenit din fructul declasificat de la Chateau Lafite si Duhart-Milon.

Cum inca nu am avut placerea si onoarea sa incerc o sticla de Lafite pana acum (din motive financiare, evident; va mai amintiti saga chinezeasca?), nu imi pot da personal cu parerea despre vin. Cei care au avut norocul si privilegiul de a bea un Lafite, folosesc la unison termeni gen: finete, eleganta suprema, textura catifelata, echilibru perfect. Cu toate ca este considerat mai "light" decat Latour sau Mouton, nu ii lipseste puterea; de obicei, un Lafite devine gata de consum ceva mai devreme decat cei amintiti anterior dar, cu toate astea, are o capacitate foarte mare de invechire si de evolutie in timp.

Acesta este, in mare, legendarul Lafite Rothschild; un aristocrat pur-sange, asa cum ii sta bine unui Bordeaux de clasa.





Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp