Domaine Grand Nicolet Cotes-du-Rhone 2009 (Franta)

Cu cat incerc mai multe vinuri din zona Rhone-ului, cu atat sunt mai uimit de consistenta fantastica a acestora. Si nu ma refer aici la granzi gen Chateauneuf, Cote Rotie sau Hermitage, ci la nivelurile inferioare ale clasificarilor. In acest caz, trebuie sa recunosc meritele lui Robert Parker care, aproape de unul singur, a reusit sa scoata din intuneric si sa promoveze intens vinurile zonei. Calitatea a crescut dramatic si poti gasi o gramada de chilipiruri.

Domaine Grand Nicolet este o proprietate care vine puternic din urma si care detine aproximativ 20 ha de vie, in zonele Cotes-du-Rhone si Rasteau. Vinul de fata este un cupaj de 85% Grenache (vii de 40 ani) si 15% Syrah (vii de 20 ani). Nu este baricat, ci maturat in cuve de beton.

Culoare: rubiniu foarte intens, cu reflexii visinii si violete.

Nas: proaspat si intens, dar pur si fara a fi greu. Predomina murele, coacazele, condimentele uscate, putin piper. Cu timpul mai apar usoare nuante de pamant si miez de paine. Totul este dozat exact cat trebuie.

Gust: atac de intensitate medie, corp mediu spre plin, rotund si bine echilibrat. Fructele rosii de padure se imbina perfect cu ciresele negre bine coapte. Aciditatea este foarte buna, iar taninurile bine infipte vin sa completeze structura surprinzatoare a vinului. Final mediu, condimentat. Post gust suculent, plin de cirese si ierburi aromatice. Alcool-ul este excelent integrat (14%). Loc de imbunatatire este destul, cel putin 5 ani de acum incolo.

Inca un exemplar care vine sa-mi reaminteasca de ce iubesc vinurile frantuzesti. Cu toate ca se simte un touch modern, echilibrul dintre arome, aciditate si taninuri este aproape perfect. Chiar si la un banal Cotes-du-Rhone. Si este genul de vin care completeaza o masa cum nu se poate mai bine. A mers minunat cu o pulpa de miel condimentata, la cuptor.

Dupa cum ar spune americanu': "this is serious juice for the money". 9 Euro/sticla - un comerciant belgian.

Elementary, my dear Watson

Draga cititorule, te provoc la un mic joc al detaliilor, demn de aventurile lui Sherlock Holmes. Se dau 2 sticle de La Tache 1943 si care la prima vedere par identice, dar nu prea sunt. Care sunt diferentele? Astept cu nerabdare rezultatele investigatiei voastre.

Cel care va ghici toate neconcordantele va primi...felicitarile mele :)

Photo credit: Francois Audouze

Colina Piatra Alba Pinot Noir 2008 - Halewood (Romania)

Acesta este unul dintre vinurile despre care nu prea stii ce si cum sa scrii. Are parti bune, mai putin bune dar si unele proaste de-a dreptul. Este oarecum asemanator cu Cherry Tree Hill, un alt Pinot Noir ciudat de la Halewood.

Culoare rubiniu inchis, cam prea intunecata pentru un Pinot (in acceptiunea mea, cel putin) si fara semne de maturitate. Nasul este schimbator si nu neaparat in sens pozitiv. Debuteaza cu un puternic iz de alcool (13,5%), dublat de note pamantoase agresive. Sunt un fan al "pamantului", dar in combinatie cu volatilii da ceva greu si intepator. Dupa un timp, isi fac aparitia si fructele rosii de padure, plus ciresele negre. Si o tine tot asa, ba alcool si pamant, ba aluzii usor fructate. Gustativ, vinul se prezinta ceva mai bine ca in nas, este destul de corpolent, apasa binisor pe papile pentru un Pinot. Cireasa proaspata este dominanta, ceva fragi, tonuri condimentate. Aciditatea este buna, dar taninurile inca prezente creeaza o senzatie putin neplacuta de uscaciune. Post gust scurt dar surprinzator de suculent, cireasa neagra dominand inca o data.

Nu este un Pinot chiar atat de rau, dar e destul de confuz in exprimare. Pare ca nu are o directie precisa, incearca sa faca prea multe si nu prea ii reuseste tactica. Ca si in cazul Cherry Tree Hill, vinul de fata lasa impresia ca sufera de extractivitate exagerata, este fortat pe alocuri. La o masa simpla, s-a comportat totusi onorabil.

7 lei/sticla in Billa.

Oettinger Hefe Weissbier vs. Erdinger Hefe Weissbier

Iata o batalie castigata de berea mai ieftina, chiar detasat as putea spune. Nu a fost vreun blind, dar asta nu inseamna ca nu pot fi obiectiv :)

Cu toate ca Erdinger este un nume important in lumea berilor weizen (de grau adicatelea), aceasta faima vine mai degraba datorita succesului comercial si nu neaparat al unei calitati extraordinare. Am fost chiar dezamagit in acest caz, avand de-a face cu o bere mai aproape de variantele pils decat de un weizen veritabil. Nasul este oarecum tipic, cu note de grau, drojdie si ceva citrice plus nelipsita banana, dar toate extrem de light. Gustativ, nu prea am mare lucru de semnalat, corp subtire, defazat, cu o carbonatie puternica si care acopera mai toate aromele. Pe la noi se gaseste in jur de 5 lei/sticla.

In schimb, Oettinger a fost o surpriza foarte placuta. Culoare galben-portocalie, cu o spuma medie ca intensitate, dar persistenta. Interesant este ca, tot timpul cat a stat in pahar, spuma nu s-a volatilizat. Bule mici si rare. Nasul aduce aluzii drojdioase, grau, mere batute, banana, toate impletite intr-o senzatie placuta si cremoasa. Gustativ, poti spune ca ai in fata o bere de grau nefiltrata; corp mediu, note de citrice, condimente, malt si drojdie. Carbonatia medie pastreaza componentele intr-un echilibru surprinzator. Pretul? 2,4 lei/doza. La banii astia, imi vine greu sa cred ca pot gasi un weizen mai expresiv, pe piata noastra cel putin.

Prahova Valley Special Reserve Chardonnay 2004 - Halewood (Romania)

E clar, atunci cand ma aflu in fata "coltului vesel" din Billa, patrund intr-un soi de zona crepusculara a ratiunii. Mana mi se duce involuntar pe orice sticla, nu mai tin cont de culoare sau de an, ci doar de pret si producator.

Asa se face ca mi-au picat ochii si pe acest Chardonnay 2004, la 7 lei/sticla. Ce m-a determinat cu adevarat sa incerc experimentul a fost culoarea neasteptat de ok a vinului. Cred ca toti stim cam cum arata vinurile albe pe rafturile magazinelor, dupa ce zac o perioada mai indelungata. De la porocaliu la maroniu, semn al unei madeirizari puternice. Ei bine, in acest caz culoarea galben-aurie stralucitoare m-a convins sa scot banii din buzunar. Nu am avut vreo revelatie, dar vinul a fost cat se poate de baubil.

Nasul a fost punctul forte, cu note mature, mieroase, ceara, flori uscate si un foarte sesizabil iz de popcorn cu unt. Gustativ nu a mai ramas mare lucru, aromatic vorbind. De fapt, am vaga banuiala ca vinul nu a stat grozav la acest capitol nici in tinerete. In afara unor mere golden si a unor tonuri citrice, nimic demn de semnalat. Prospetimea nu mai este acolo, iar aciditatea e aproape dusa. Paradoxal insa, nu pot spune ca vinul nu e baubil. Se duce rapid pe gat, mai ales ca nu prezinta semnele deranjante ale unei oxidari salbatice.

In concluzie, se putea mult, mult mai rau. Trust me, am baut vinuri albe mai tinere si mai obosite ca acesta. Macar pentru nas si tot a meritat cei 7 lei.