marți, 14 octombrie 2014

Inca 3 bucati din Lidl

Voi intra direct in paine, fara explicatii suplimentare de genul "cum" si "de ce".

1. Tirant lo Blanch 2011 (Valencia)
- la momentul aparitiei sale in cadrul Saptamanii spaniole din Lidl, acest valencian era si cel mai scump: 22 lei. L-am achizitionat la reducere, in jur de 15 lei. Chipurile este o editie limitata la "doar" 345 de baricuri. Cum naiba se poate considera asta limitata, habar n-am. Cupaj interesant de Syrah, Merlot, Cab Sauv si Cab Franc. Inca de la extragerea dopului, am avut un presentiment cam nasol. Motivul este simplu: dopul a inceput sa se roteasca odata cu miscarea tirbusonului. M-am asteptat imediat la unele semne de oxidare prematura si de ce mi-a fost frica nu am scapat. Pacat de dopul lung si destul de sanatos in aparenta. Olfactiv, predomina notele de oxidare, gen caramel si zahar ars. Se pot simti si aluzii fructate, plus ceva piper in fundal, dar nici ca au vrut sa iasa vreo clipa in fata. Gustativ insa, lucrurile au stat ceva mai bine. Tone de fructe rosii, negre si condimente, vinul lasand impresia de vascozitate printr-o concentratie over the top. Salvarea vine din partea unei aciditati destul de sustinute si a unei structuri taninoase surprinzator de prezenta pe finalul mediu-lung, suculent si condimentat. Daca nu ar fi fost o sticla cu probleme, ar fi devenit vinul perfect la banii lui. Chiar daca stilul afisat nu-mi inspira mai nimic. Cu toate astea, de departe cel mai serios spaniol adus in Lidl.

2. Chateau Fonguillon 2010 (Montagne Saint-Emilion)
- 22 lei, redus de la 30. Iata ca am dat si de acel 2010 care nu prea face cinste super-recoltei respective. Nu prea inteleg ce s-a intamplat aici, daca este vorba de fruct necopt sau poate extractivitate excesiva. Probabil cele doua combinate, astfel ca rezultatul final este unul extrem de verde/vegetal. Are scurte momente in care simti ca ai in fata un Bdx, dar la sfarsit este mult prea putin. Pacat de impresia initiala de fruct pur si suculent, dar care este omorata in fasa de un final exagerat de amarui. Da, pana si un fan al notelor vegetale (adica moi) poate fi proiectat la podea de o asemenea lovitura. Singura bila alba este modul in care ascunde cei 14,5% alcool, atata de bine incat ai impresia ca incerci un vin de maxim 12%. La mile distanta de Chateau La Bourree, care s-a dat initial la acelasi pret.

3. Fruite Cotes du Rhone 2012
- am pastrat ce-a fost mai bun pentru sfarsit. Culmea, de data aceasta, vinul 'al mai ieftin s-a dovedit a fi si cel mai reusit per total. Am dat doar 6 lei pe sticla si am primit un vinut fix pe placul meu: fruct light, pur, direct, care te indeamna sa dai pe gat pahar dupa pahar, cu o viteza ametitoare. Foarte asemanator cu un cru Beaujolais, chiar si la profilul aromatic. Cu toate astea, pe final aduce in prim plan o serie de tanini fermi care il fac sa puncteze si la capitolul seriozitate. Nu va ganditi acum ca are o structura ametitoare, dar totusi nu e chiar un suculet de struguri inofensiv si plat. Iar indicatia de pe contra-eticheta, cum ca ar avea un potential de 3-5 ani, isi gaseste oarecum justificarea. Acum imi pare rau ca nu am luat toate sticlele disponibile.


miercuri, 8 octombrie 2014

Doua albe ieftine si bune de la Domeniile Franco-Romane

Vinul bun si ieftin nu prea face parte din realitatea sau macar folclorul plaiurilor mioritice. Pentru ca asa este in tenis, deh. La noi, leaganul democratiei originale a lui nea Ilici, totul este putin mai altfel. Altfel nu ar mai fi nimic original, nu? Trecand peste asta, ma bucur sa constat ca Domeniile Franco-Romane sunt alive and kicking, asta dupa ce viitorul nu suna prea bine de la o vreme incoace. Cu toate ca acest producator se poate lauda ca fiind una dintre cele mai vechi investitii straine in domeniu de pe la noi, pentru iubitorii nostri de vin a zburat mai mereu pe sub bataia radarelor. Pe scurt, proprietarul este Denis Thomas (originar din Burgundia), un mic "nebun" care s-a hotarat ca ar putea face vinuri eco prin Dealu Mare. Mai mare nebunie mi se pare sa insisti pe un soi pretentios cum este Pinot Noir, si mai ales intr-o zona ca Dealu Mare. Mai toti cunoastem ce exemplare fara prea mare legatura cu acest soi pot iesi de aici. Dar se pare ca originile si filozofia burgunde te ajuta sa obtii ceva interesant si tipic, chiar si pe marele nostru deal.

Dar nu despre Pinot am sa va relatez acum, ci despre doua albe gasite in Auchan, sub o eticheta care mi-a trezit instant amintiri dintre cele mai placute: Chateau Pietro. Pentri cei mai cei dintre cunoscatori, inca se mai poate gasi pe piata o Tamaioasa Romaneasca 2000, lansata sub aceasta eticheta. Acum vreo 2 ani, cand am incercat-o ultima data, era inca bine mersi in viata si nu dadea semne ca ar obosi din cale-afara. Sa revenim. Dupa cum va spuneam mai sus, am depistat in Auchan 2 vinuri proaspat lansate: o Feteasca Alba demisec si un Sauvignon Blanc sec, ambele din recolta 2013. Pretul? Unul modic, 12 lei.

Feteasca Alba este un vin cat se poate de curat, cu note ierboase si de fructe albe; gustativ, restul de zahar este cam ridicat (cred ca e la limita de sus a demisecului), fruct bine copt, final scurt, citric, aciditate buna. Mi s-a parut ca senzatia dulce se mai estompeaza odata ce vinul respira mai mult in pahar. Un vin simplu, corect si foarte baubil. Nice job.

SB-ul, in schimb, m-a cam dat pe spate. Alaturi de cel produs de Averesti, a reprezentat cea mai neasteptata si placuta surpriza pe anul asta. Cel putin in materie de vinuri romanesti low cost. Tipic pana in maduva oaselor, cu note de soc si ardei gras in prim plan, fructe albe bine coapte, grapefruit. Gustativ, are o concentratie peste limita admisa la acesti bani, dar nu lasa vreo clipa impresia de greutate si platitudine pe care o afiseaza atat de multe albe din Dealu Mare. Aciditatea este la cote ridicate, finalul mediu este dominat de impresii acrisoare-amarui, amintind de coaja de grapefruit.

Mai este mult pana sa ajungem la nivelul Spaniei sau al celor din Lumea Noua, dar ma bucur de existenta unor producatori autohtoni care demonstreaza ca se pot obtine vinuri ok la preturi corecte. Din pacate, sunt inca prea putini care fac parte din aceasta categorie.


miercuri, 1 octombrie 2014

Micutul Sauternes: Chateau Bertrand 2011 Sainte-Croix-Du Mont (Franta)

Daca mai toti impatimitii au auzit de Sauternes, am serioase indoieli ca Sainte-Croix-Du Mont prezinta vreun interes catusi de putin. Dar cam asta se intampla cand ai frati mai mari, celebri si cu expunere mediatica masiva. Esti nevoit sa stai mai mereu in umbra lor sperand ca, intr-o zi, va veni si vremea afirmarii definitive. Aceasta regiune din Bordeaux are o suprafata totala de circa 500 ha si este un mic paradis pentru ciudata si inca enigmatica cipuerca botrytis. Dupa cum v-ati dat deja seama, in Sainte-Croix-Du Mont vinurile dulci stapanesc intregul regat. Sunt considerate un soi de Sauternes pentru "saraci", ceea ce in traducere libera inseamna de fapt: preturi destul de mici, calitate destul de ridicata. Se cultiva fix aceleasi soiuri ca si in cazul alora mai faimosi: Semillon, Sauvignon si Muscadelle. Au cam aceleasi caracteristici senzoriale, doar ca cele mai multe exemple nu sunt la fel de concentrate si penetrante ca un Sauternes cu pedigree.

Acest Chateau Bertrand mi-a picat in mana din intamplare. Fiind in Lidl zilele trecute, privirea mi-a fost atrasa de o oferta care m-a facut sa ridic circumspect din sprancene. Atunci cand a aparut in magazinul mentionat, pretul era 30 lei. Acum beneficia de o reducere de 80% (?!), fiind vandut la un pret de nimic: 6 lei. Sa fiu idiot sa nu profit de asa ceva, mai lipsea sa-mi ofere si o punga de crackers la pachet. Stiind ca si strumfitei mele, Diana, ii plac anumite dulcegarii (o mare fana Tokaji, apropos), am avut toate motivele sa nu stau nici o clipa pe ganduri.

Culoare auriu intens, cu oarecare irizatii verzui. Initial, nasul vine cu o avalansa de flori de musetel si salcam dar care se linisteste dupa o perioada de repaos la pahar. Profil clasic, cu fructe confiate, caise uscate, o idee de ananas, miere si o doza sanatoasa de condimente, marca botrytis. Gustativ, concentratia fructului este medie, invaluie placut cerul gurii, oferind o senzatie interesanta de catifelare. Fructele uscate sunt vioara intai, vinul este foarte dulce dar reuseste sa nu devina cleios datorita unui final dominat de senzatii citrice, unde coaja de portocala este evidenta. Post-gust lung (peste 40 de secunde), "smooth", persistent si condimentat.

Intr-adevar, sunt destule in comun cu un Sauternes, iar potentialul de invechire pare destul de serios. Asta daca este pastrat in conditii ideale, deoarece mi-a lasat impresia ca putea mai mult daca nu ar fi petrecut aproape 2 ani, ratacit prin depozitele Lidl. Merita lejer si cei 30 lei intiali, daramite 6 lei. La acesti bani, deja este cel mai bun vin dulce din universul cunoscut.


luni, 29 septembrie 2014

Vina Albali Gran Reserva 2006 (Spania)

DOC Valdepenas, produs de Felix Solis, in jur de 28 lei (Kaufland).

Nu cred ca mai este nevoie sa amintesc despre oceanul de vinuri ieftine si cel putin ok care curge prin Spania. Aproape orice am cumparat de prin selectia de la noi si din diverse surse externe, a fost cel putin la un nivel corect. Motivele acestor preturi extrem de mici sunt destul de diverse si nu vreau sa le amintesc la acest moment.

Felix Solis poate fi considerat un soi de gigant, detinand peste 1000 de hectare prin mai toata Spania. Avem de-a face cu o Gran Reserva, ceea ce inseamna minim 18 luni de invechire in butoaie, plus vreo 2-3 ani la sticla inainte de a fi aruncat pe rafturile flamande. Vinul in cauza se odihneste de ceva timp prin Kaufland si mi-am zis ca a sosit vremea sa-i acord o sansa.

Prea multe nu ar fi de spus, pentru nu am avut in fata un exemplar de o complexitate debordanta. Nici nu asteptam asa ceva la banii respectivi. Totusi, am fost intampinat de impresii olfactive foarte subtile, cu cireasa neagra in prin plan si condimente uscate. Exista urme de maturitate, ceva mai tarziu facandu-si aparitia si izuri de pielarie plus tutun aromat. Gustativ, vinul este extrem de matasos, lipsit de orice urma de agresivitate, suculent, oferind senzatii de fruct dulceag, ciocolata amaruie si vanilie. Aciditatea este ridicata, iar finalul condimentat si foarte sec este completat de urme taninoase inca bine infipte.

Un vin simplu dar bine construit si care se tine inca bine la varsta sa. Incetati sa mai visati la minuni oenologice la astfel de preturi si ganditi-va ca asemenea vinuri sunt menite, in primul rand, sa completeze o masa simpla, de zi cu zi. Atunci cand se va inventa vinul de 6 Euro care sa va duca pe diverse planuri introspective, am sa va anunt.


miercuri, 24 septembrie 2014

Dr. Jekyll and Mr. Hyde: Leat 6500 Chardonnay 2012 - M1. Crama Atelier

Iata un vin care poate imparti impatitmitii vinului in 2 tabere distincte: cei care n-au nici o problema cu baricarea prelungita a albelor, il vor iubi; cei care prefera albele "goale", proaspete si cu fruct nealterat de izurile vanilate si lemnoase, il vor uri cu patima (sau vor fi cel putin indeferenti). Unde ma aflu eu in toata aceasta ecuatie? Cei care ma citesc (daca a mai ramas cineva intre timp) sau care ma cunosc, stiu deja ca ma incadrez in a doua categorie. Totusi, nu sunt un extremist care ar declara ca uraste cu patima un asemenea vin. Doar ca, la sfarsitul zilei, cu toate ca ii voi recunoaste meritele tehnice, nu ma va determina sa-l incerc inca o data.

Sa incepem cu Dr. Jekyll. In acest caz, este reprezentat de latura olfactiva. Ei bine, vinul mi-a placut la capitolul cu pricina. Nu este degraba saritoriu din pahar, ba din contra. Destul de retinut si elegant in exprimare, cu note de vanilie, rasini si ananas. Dupa un timp de respiro, apar si nuante de mar verde. Cele 14 luni petrecute in baric nu se simt atat de puternic pe cat m-as fi asteptat. Alcool bine tinut in frau (aproape 15%). Dar sa-i dam cuvantul si lui Mr. Hyde, stapanul laturii gustative. Aici s-a cam rupt filmul pentru mine. Si nu pentru ca vinul are vreu defect tehnic, departe de mine acest gand. Dar stilul afisat este taman in directia opusa preferintele personale. Dupa cum bine observa si George, ananasul este vioara intai. Ba chiar este atat de dominant incat confera vinului un caracter unidimensional. Pe langa asta, concentratia fructului este mult peste limita de suportabilitate a propriilor papile. Aciditatea este in limite ok dar nu mi se pare ca lupta din cale afara de eficient impotriva invaziei de fruct concentrat. Finalul este mediu-lung si vireaza inspre note citrice si amarui, care amintesc de coaja de portocala. Un lucru pozitiv, de altfel. Alcool-ul se cam simte dupa ce lichidul ia calea gatului. Sa fiu sincer pana la capat, mi-a cam provocat o usoare stare de ameteala dupa al doilea pahar.

Prefer sa vad acest Chardonnay ca pe un experiment al lui Razvan Macici. La nivel tehnic, maiestria acestuia se simte. Nu cred ca exista un Chard autohton cu asemenea caracteristici. New World to the bone. Sunt convins ca exista destui fani ai acestui stil si, strict din acest punct de vedere, le recomand vinul in cauza cu mare caldura. Nici eu nu sunt vreun soi de taliban care sa respinga din start asemenea exemplare. Imi plac destul de mult vinurile concentrate, dar le prefer nebaricate sau macar sa prezinte o aciditate taioasa gen Riesling de Rhin. Stiut fiind gradul ridicat de subiectivitate atunci cand vorbim de lumea vinului, voi fi mereu fidel propriilor gusturi si preferinte. Sticla a fost o mostra primita prin amabilitatea lui Vali Ceafalau, caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale.


miercuri, 17 septembrie 2014

Averesti o comite din nou: Sauvignon Blanc 2013

Inca de la aparitia pe a noastra pestrita piata, acest producator din zona Husilor s-a facut remarcat printr-un raport pret-calitate de invidiat. Stiti, e acel sindrom de care sufera din plin vinurile noastre. Cu atat mai interesant este ca cei de la Averesti au la dispozitie cateva sute de hectare din care pot extrage nectarul zeilor. Multi ar spune ca fix acesta este motivul pentru care isi permit sa scoata vinuri ok. Ei bine, viziunea mea este putin diferita. Se cam stie ca este mult mai dificil sa obtii vin de calitate atunci cand ai suprafete uriase sub aripa. Pentru a atinge o astfel de performanta, trebuie sa ai un control extrem de eficient asupra fructului pe care-l folosesti. Bineinteles, mai este destul de lucru la Averesti dar, in ochii mei, deja vad un producator care tace si face. Fara tam-tam, fara bling-bling, fara lansari pompoase, taraf, hostesse sau armate de sommelieri.

In ceea ce priveste SB-ul incercat cu ceva vreme in urma, am ramas mai mult decat surprins de performanta sa. In primul rand, are o tipicitate de soi exemplara. Flori de soc, agrise, ardei gras, grapefruit, fruct bine copt dublat de placute nuante vegetale. Totul este acolo si aromele vin bine organizate, intr-un atac mediu ca intensitate si surpinzator de precis. Gustativ, atacul este direct, fructul luand initial prim planul cu o concentratie dozata atat cat trebuie; dupa care vine un tavalug de aciditate bine infipta si un final destul de consistent care aminteste de coaja de grapefruit si diverse alte citrice, plus o adiere vegetala. Nivelul de alcool este o raritate in peisajul vinurilor moderne, doar 12% si, ati ghicit, nu devine intruziv nici macar o secunda.

Un lucru este sigur: avem de-a face cu o lucratura exemplara pentru un vin sub 20 lei si a urcat lejer in topul preferintelor mele de SB romanesc. Daca am avea macar 10-15 producatori care sa lanseze in mod constant astfel de vinuri, aflate in intervalul 15-20 lei, atunci voi putea spune ca Romania are o sansa adevarata sa scoata capul in lume. Pana atunci, "apele internationale" au infinit mai multi pesti interesanti.