Impresii roz de la Davino

joi, 11 februarie 2016

0 comentarii
As putea spune ca este aproape o traditie sa incep analiza noutatilor anuale de la Davino/Unicom, cu legiunea de rose-uri a casei. Iar pentru cei care nu pot dormi noptile de grija acestui amanunt, da, am avut parte de mostre din partea producatorului. Alte probleme?

Cele 3 rose-uri produse in 2015 - Faurar, Iacob si Domaine Ceptura - marcheaza o revenire la "normal" fata de ceea ce s-a intamplat in 2014. Din punctul meu de vedere, cel putin. In afara de DCR, rose-urile din 2014 m-au dezamagit pe linie. Nu ca as fi oricum un mare fan al acestui vin hibrid (ba din contra), dar tinand cont de pedigree-ul producatorului, nu am fost deloc incantat. Dar, pe de alta parte, pot aprecia ca vinurile respective au reflectat conditiile deloc prielnice din 2014.

Nu voi insista prea mult asupra variantelor 2015 pentru ca, dupa cum am tot zis, nu ma dau in vant dupa rose. Primul aspect interesant pe care l-am observat a fost legat de nivelul de alcool redus considerabil fata de anii precedenti. De exemplu, daca nu ma insel, cred ca avem de-a face cu cel mai scazut nivel de alcool din istoria DCR: 12,9%. Trecand peste pretentia usor exgerata de exactitate a acestei cifre, mie unia imi convine un astfel nivel decent de alcool. Iar aceasta situatie se reflecta si in caracterul fiecarui vin in parte.

Faurar este un vin ok, nimic mai mult, lucru normal pentru un reprezentat al gamei inferioara. Are o textura placuta, cu toate ca mijlocul si finalul sufera putin. Dar fata de dezastrul din 2014, prezinta in mod  clar o imbunatatire la toate capitolele. Iacob urca stacheta, aruncand sageti de fructe proaspete de padure si grapefruit roz. Evident, mult mai bine inchegat decat Faurar, concentratie superioara si o textura mai fina la nivel gustativ. Totusi, mi s-a parut ca si Iacob scartaie la tranzitia din mijloc spre final. Fresh, usor de baut si foarte placut per total. Si la sfarsit, ca intotdeauna, vedeta rose-urilor Davino ramane Domaine Ceptura. Mereu cu cel putin 2 clase peste restul gamelor. Ori mi se pare, ori in 2015 asistam la o schimbare evidenta de macaz in acest caz particular. Am fost intampinat de, probabil, cel mai retinut "nas" aruncat la inaintare de un DCR pana acum. Tuse interesante de mineralitate, auster si cu o tenta eleganta care m-a lasat putin in offside. Gustativ, concentratia fructului este evidenta dar nu are absolut nimic bombastic in ea. Bine inchegat de la inceput pana la finalul persistent. V-as recomanda sa acordati o atentie sporita post-gustului, moment in care sunt de parere ca acest DCR exceleaza si isi demonstreaza cu varf si indesat superioritatea.





Profil: Chateau Lafite Rothschild - episodul 2

luni, 25 ianuarie 2016

0 comentarii
Continuam profilul unuia dintre cele mai importante vinuri ale planetei, urmarind evolutia sa odata cu venirea la carma a familie Rothschild.

Achizitia Rothschild

Vanzarea a avut loc la Paris, in 1868. La acea vreme, Lafite era un domeniu de 135 hectare, dintre care 74 hectare erau plantate cu vita-de-vie. Suprafata podgoriei a fost marita si odata cu achizitia de teren pe platoul Carruades.

Licitatia a fost stabilita pentru 20 iunie, pretul minim de achizitie fiind estimat la 4.500.000 de franci, plus 250.000 de franci pentru Carruades. Dar, surpriza, nu a fost nimeni interesat de aceasta licitatie, astfel ca operatiunea s-a reluat peste 6 saptamani. In ciuda eforturilor depuse de un sindicat din Bordeaux, Lafite a fost vandut catre un reprezentant al Baronului James de Rothschild. Pretul? 4.140.000 de franci + 300.000 de franci pentru Carruades. S-a speculat mult pe seama acestei achizitii si a motivelor din spatele ei. Cu toate povestirile romantate si cu miros de cancan, realitatea este una cat se poate de evidenta: Lafite a fost cumparat ca instrument de investitie. Chiar si la pretul foarte mare pentru acea vreme, aceasta cifra nu reprezenta mai mult de 8 ori valoarea unei recolte.

La moartea lui James, domeniul a fost mostenit de fiii sai: Baronii Alphonse, Gustave si Edmond. Pana in ziua de astazi, Lafite a ramas in mainile unui parteneriat format din 5 sau 6 membri ai familiei, cu unul dintre ei implicat activ in administrarea sa. Dupa razboi, desi actionarul majoritar era Baronul Guy (nepotul lui Alphonse), povara administratiei a cazut pe umerii Baronului Elie, nepotul lui Gustave. Incepand din 1974, atributiile lui Elie au fost preluate de Baronul Eric. Cu toate acestea, implicarea directa in problemele domeniului a fost mereu una ceva mai distanta in cazul Lafite sau "at second hand", asa cum ii place lui Clive Coates sa remarce. In 1987, a fost inaugurata o noua pivnita, construita sub supravegherea arhitectului catalan, Ricardo Bofill. Complet subterana si circulara, cu o bolta sustinuta de 16 coloane, pivnita are o capacitate de 2.200 de butoaie si a fost nevoie de 2 ani pentru a fi terminata.

Eric de Rothschild


Via si vinul

Lafite este proprietatea cu cea mai mare suprafata ocupata de podgorii, dintre cei 5 granzi din varful piramidei. Sa spunem ca poate fi impartita in 3 sectiuni distincte: aproximativ 50 ha in imediata apropiere a castelului; aproape 50 ha in sectorul Carruades; si aproape 4,5 ha de vie intr-un sector aflat, de fapt, in Saint-Estephe, nu departe de Cos D'Estournel si denumit Blanquet.

"Terroir"-ul este compus dintr-un strat gros de pietris (numai putin de 4 metri), nisipi, argila si calcar (asa-numitul calcaire de Sainte-Estephe). Sunt plantate urmatorele soiuri, in ordinea procentelor de ocupare: 70% Cabernet Sauvignon, 25% Merlot, 3% Cabernet Franc si 2% Petit Verdot. Media de varsta este undeva la 40 de ani, dar exista si vite mult mai vechi. De exemplu, exista o foarte mica parcela, La Graviere, unde mai putin de 1% din vite dateaza, tineti-va bine, din 1886. Podgoria este replantata anual, doar intr-un procent aflat intre 1% si 1,5 %. Vitele sub 20 de ani vechime nu intra niciodata in grand vin. Densitatea plantatiilor este de 7500 vite la hectar. Sunt folositi doar fertilizatori organici. Interesant de remarcat ca, in timpul recoltei, scopul principal nu este ca strugurii sa atinga gradul maximum de coacere. In schimb, se cauta obtinerea unui amestec de struguri aflati in diferite stadii de coacere ceea ce, probabil, duce si la senzatia de eleganta suprema prin care Lafite este caracterizat mereu.

Celebra pivnita Lafite

Vinificatia are loc in 66 de cuve, care sunt o combinatie de lemn (29), inox (20) si beton (17). Aceasta combinatie permite o vinificare orientata in functie de nevoile fiecarei parcele folosite si a fiecarui soi de struguri in parte. Cuvele de inox si lemn sunt folosite pentru Cabernet, in timp ce Merlot-ul este vinificat in cuvele de beton. Fermentatia malolactica se petrece in tancuri mai mici de inox, capacitatea variind intre 25 si 60 de hectolitri. Chateau Lafite este maturat in butoaie noi de stejar frantuzesc, de la 18 pana la 20 de luni, in functie de calitatea recoltei. Productia medie anuala este undeva la 15-20.000 de cutii, din nou, in functie de recolta. Al doilea vin al domeniului, Carruades de Lafite, provine din sectiunea cu acelasi nume amintita mai sus si aflata in apropiere de Mouton Rothschild. Exista si un al treilea vin produs aici, un Pauillac generic, provenit din fructul declasificat de la Chateau Lafite si Duhart-Milon.

Cum inca nu am avut placerea si onoarea sa incerc o sticla de Lafite pana acum (din motive financiare, evident; va mai amintiti saga chinezeasca?), nu imi pot da personal cu parerea despre vin. Cei care au avut norocul si privilegiul de a bea un Lafite, folosesc la unison termeni gen: finete, eleganta suprema, textura catifelata, echilibru perfect. Cu toate ca este considerat mai "light" decat Latour sau Mouton, nu ii lipseste puterea; de obicei, un Lafite devine gata de consum ceva mai devreme decat cei amintiti anterior dar, cu toate astea, are o capacitate foarte mare de invechire si de evolutie in timp.

Acesta este, in mare, legendarul Lafite Rothschild; un aristocrat pur-sange, asa cum ii sta bine unui Bordeaux de clasa.





Profil: Chateau Lafite Rothschild - episodul 1

vineri, 22 ianuarie 2016

0 comentarii
Iata ca am hotarat sa reiau seria prezentarilor pentru cele mai influente nume din Bordeaux. Dintre granzii regiunii, am reusit sa acopar doar trei nume pana acum: Latour, Haut-Brion si Margaux. Ceea ce inseamna ca mi-au mai ramas Lafite si Mouton, ambele apartinatoare ale familiei Rothschild. Va atentionez ca nu va urma o teorie a conspiratiei, generata de infamul si celebrul nume, ci ma voi rezuma la a va arata influenta majora a acestei familii asupra marilor vinuri de Bordeaux.

Lafite...ce nume invaluit in legenda si mister. Considerat de multi reprezentantul cel mai de seama al regiunii Bordeaux si, implicit, unul dintre cele mai bune vinuri din lume. Daca este sau nu este unul dintre cele mai bune, asta este o discutie inutila si 100% subiectiva. Dar, cu siguranta, Lafite ramane unul dintre cele mai faimoase nume ale planetei.

Deoarece istoria acestui mare chateau este una destul de alambicata si bine documentata, voi imparti profilul proprietatii in doua episoade. Asta pentru a va face o idee mai buna despre complexitatea unui astfel de demers. In prima parte a prezentarii ma voi apleca exclusiv asupra istoriei si legendei din spatele numelui, pana la achizitia sa de catre Rothschild. Urmand ca, in a doua parte, sa ma concentrez asupra proprietatii in sine din era Rothschild, caracteristicilor de terroir si a vinului propriu-zis. Daca sunteti gata pentru o mica lectie de istorie, atunci va propun sa pornim la drum.

Chateau Lafite


Istoria Lafite

Inceputuri

Cum se intampla de cele mai multe ori in cazul marilor proprietati din Bordeaux, sa determini exact inceputurile acestora este o misiune aproape imposibila. Poti gasi informatii disparate ici si colo, dar este extrem de greu de stabilit un punct fix in axa spatiu-timp.

Originea numelui "Lafite" este una usor de ghicit, mai ales pentru cei familiarizati cu limba franceza. Vine din termenul "fite", care inseamna "colina" sau "damb". De altfel, fix la fel se traduc si urmatorii termeni: motte, cos sau tertre. Acum, daca veti arunca o privire in clasificarea de la 1855, poate veti gasi si numele care se pot alatura acestor termeni. Cred ca va fi putin mai dificil in cazul "motte", dar cu siguranta veti rezolva enigma :)

Este general acceptat ca istoria Lafite poate fi impinsa in timp pana in 1234, atunci cand apare mentionat un anume Gombaud de Lafite. Acesta era staretul manastirii Vertheuil, aflata la cativa kilometri nord de Pauillac. Ceea ce nu se stie cu exactitate este daca numele respectiv a avut vreo conexiune cu propritatea in sine. Potrivit lui Abbe Burein, un individ care a scris variate eseuri despre Bordeaux si ale sale vinuri spre sfarsitul sec. 18, Lafite ar fi fost o veche proprietate (seigneurie) datand din sec. 14. Acelasi Abbe sustine ca ar exista o mentiune a unui anume Jean de Lafite, in documente datate 8 martie 1355.

In 1558, Jacques de Becoran, senior al domeniului Lafite, a vandut lui Simon de la Begorce asa-numitele "agrieres". Acestea reprezentau un fel de impozit in produse agricole datorat unui senior feudal, ca urmare  a folosirii unei suprafete din proprietatea respectiva. Se presupune ca la acel moment ar fi existat si plantatii de vita-de-vie pe domeniu, cu toate ca nu reprezentau culturile majoritare.

La o scurta perioada dupa acest episod, proprietatea a cazut in mainile familiei lui Saubat de Pommiers, Baron de Breuil. In 1653, seniorul domeniului era Joseph Saubat de Pommiers, care a murit in 1670, nelasand in urma nici un mostenitor pe linie de sange. Vaduva sa, o anume Jeanne de Gasq, s-a casatorit pentru a doua oara cu Jacques de Segur, proprietarul unui alt chateau cunoscut, Calon, si senior peste alte numeroase domenii in regiune. Ei bine, acesta este momentul crucial in care istoria Lafite incepe cu adevarat.

Familia Segur

Cel mai probabil, odata cu intrarea in scena a lui Segur, Lafite a trecut la plantatiile viticole pe scara larga. Intr-un soi de manifest al domeniului din 1680, exista numai putin de 6 referinte la vita-de-vie si podgorii, si toate la plantatii recente.

Jacques de Segur a murit in 1691, iar mostenitorul a devenit unul dintre fiii sai, Alexandre. In 1695, acesta s-a casatorit cu Marie-Therese de Clauzel, mostenitoarea unei alte proprietati faimoase, Chateau Latour. Si iata cum familia Segur a reusit "performanta" de a fi implicata in gestionarea a doua dintre cele mai cunoscute podgorii din lume. In aceste conditii, nu este de mirare ca Nicolas-Alexandre, fiul celor doi mentionati mai sus, a ajuns sa fie cunoscut drept Printul Viilor.

Atat Alexandre, cat si Nicolas au pornit un plan de expansiune a plantatiilor. Intre 1735 si 1744, productia medie a domeniului era de 108 butoaie (tonneaux, adica 900 litri/per butoi). Cum productia acelor vremuri avea o medie de circa 15 pana la 20 de hectolitri la hectar, suprafata podgoriei trebuie sa fi depasit 50 de hectare. Nicolas-Alexandre, avand sub obladuire Lafite, Latour, Calon si alte proprietati mai mici, ajunsese la o avere considerabila. Tocmai de aceea a si fost numit marchiz de catre Ludovic al XV-lea. La momentul mortii sale in 1755, devenise cel mai bogat om din Bordeaux, averea lui fiind evaluata la 2.400.000 de livre. Ca fapt divers, Lafite valora 707.000 livre, in timp ce Latour era evaluat undeva la 522.000 livre. Latour fusese vandut in 1670 cu circa 64.000 livre, ceea ce inseamna ca cele doua legendare domenii crescusera in valoare de vreo 8 ori, in decurs de 85 ani. Si asta datorita, in principal, doar productiei de vinuri fine.

Odata cu moartea lui Nicolas, Latour si Lafite au fost separate. Segur a avut 4 fiice dintre care, Marie-Therese, s-a casatorit cu Alexandre de Segur-Calon, prefectul Paris-ului. Lafite a trecut catre fiul lor, Contele Nicolas-Marie-Alexandre, printr-un act datat 1763. Deoarece acesta din urma era minor, proprietatea a fost initial administrata de tatal sau.

Din nefericire pentru Lafite, contele nostru s-a dovedit a fi un risipitor de zile mari. Intr-un sfarsit, a fost nevoit sa fuga in Olanda pentru a scapa de creditorii sai, fiind astfel fortat sa scoata Lafite la vanzare. Domeniul a achizitionat de misteriosul M. de Monthieu la data de 9 noiembrie 1784, pentru o suma foarte mare la acea vreme: 1.012.000 de livre. Totusi, din cauza unei prevederi obscure din legea franceza si aplicabila pentru Lafite (conform careia prima optiune de cumparare trebuia sa apartina rudelor), Pichard, presedinte al "Parlamentului" din Bordeaux si un var indepartat al familiei, a putut sa recastige Lafite 2 ani mai tarziu, pentru aceeasi suma.

Din nefericire pentru Pichard (printre altele, si proprietar al Chateau Coutet din Sauternes), acesta a fost ghilotinat in timpul haosului care a urmat Revolutiei Franceze. Astfel ca, la 12 septembrie 1797, Lafite a fost vandut ca "bun national". Intre timp, se pare ca pretul aproape se dublase. Cu toate ca fusese evaluat la, atentie, 1.286.606 franci si 25 de centime (!!), Lafite a fost achizitionat pentru suma de 2.003.000 franci, de catre olandezul Jean de Witt. In actul care a parafat tranzactia, Lafite este descris drept "premier cru de Medoc". De asemenea, se mentiona ca podgoria nu suferea in cazul unui inghet si ca era bine intretinuta. Varianta olandeza, insa, nu a avut o viata prea lunga din cauza problemelor financiare intampinate de Jean de Witt. Iar Lafite a ajuns inca o data la vanzare. In decembrie 1800, a fost achizitionat de urmatorii comercianti olandezi: Vos van Steenwyck (din Zwolle), Berg si Goll de Franckenstein (din Amsterdam).

Nicolas-Alexandre de Segur, "Printul Viilor"


Un nou inceput pentru Lafite

Intrarea in sec. 19 a coincis cu sosirea pe scena a uneia dintre cele mai importante familii din istoria zonei Medoc. Pentru urmatoarele 3 generatii, afacerile Lafite au fost conduse de familia Goudal, mai intai prin intermediul lui Joseph, care si-a inceput treaba in 1797. Coincidenta sau nu, 1797 reprezinta si cea mai veche recolta aflata inca in vinoteca Lafite. Joseph lucra cu norma redusa la Lafite, sa spunem, primind un comision de 5% din valoarea unei recolte.

Odata cu sosirea la carma a familiei Goudal, avem si primele inregistrari amanuntite cu privire la administrarea domeniului, inclusiv detalii despre viti-vinicultura si strategii de marketing. Din aceste inregistrari putem afla ca, la inceputul sec. 19, plantatiile erau dominate de Cabernet, Malbec si Verdot (ba chiar si Syrah) dar, surpriza, nici urma de Merlot inca. Mai sunt mentionate unele soiuri usor obscure, printre care si albe. In urmatorii 30 de ani, aceste plantatii considerate mai putin valoroase au fost inlocuite dar, din nou, soiul Merlot nu-si va face aparitia decat pe la mijlocul secolului.

Foarte putine sticle erau imbuteliate la proprietate si mai ales cele din stocurile personale ale proprietarilor si a unor angajati. Aproape toata productia parasea portul Pauillac, in primavara imediat urmatoare dupa recolta. Cea mai mare parte din aceasta productie era destinata Britaniei si vanduta prin comerciantii englezi care aveau filiale in Bordeaux: Johnston, Barton si altii. Dupa cum bine remarca Wilhelm Franck, Lafite se consuma cu precadere in Anglia.

Comerciantii olandezi de care aminteam mai sus, au ramas proprietarii Lafite pana in vremea Restauratiei. In 1816, acestia au vandut Lafite catre o anume Barbe-Rosalie Lemaire. Dupa care urmeaza un episod cel putin ciudat si misterios. Pentru o lunga perioada de timp s-a crezut ca Madame Lemaire a vandut proprietatea in 1821, lui Samuel Scott, un membru al Parlamentului englez. De ce s-a crezut acest lucru? Unul dintre principalele motive ar fi fost ca, in numele lui Scott, Lafite a fost listat in toate ghidurile pentru vinurile de Bordeaux si, mai ales, in actul care a dus la clasificarea din 1855. Abia intre anii 1970 si 1990, adevarul despre aceasta presupusa tranzactie a fost scos la iveala. Cel care a inceput investigatiile amanuntite a fost Cyril Ray in cartea sa, "Lafite". Mai apoi, intreaga afacere a fost dezvaluita de profesorul Rene Pijassou. Asa-numita "vanzare Scott" a fost o simpla fabricatie.

De ce toata aceasta tevatura? Totul a inceput cu binecunoscutul Cod Napoleonic. Acest act a decretat ca dreptul primului nascut la mostenire nu exista. Madame Lemaire si cele trei fiice ale sale nu au dorit insa ca Lafite sa fie divizat dupa decesul mamei. Singura ei dorinta a fost ca domeniul sa treaca in mostenirea exclusiva a fiului ei, Aime. Si iata cum a aparut falsa vanzare a proprietatii, din 1821.

Aime a murit in 1866, fara mostenitori directi, iar cele 3 surori ale sale au fost nevoite sa iasa la suprafata, suferind astfel consecinta unei simple amenzi nominale. In curand, a venit si decizia acestora de a vinde Lafite. Moment in care familia Rothschild va intra in scena. Dar detalii despre ceea ce s-a intamplat ulterior, in episodul urmator...






Un Bordeaux ca la carte: Chateau Le Monteil D'Arsac 2011 Haut-Medoc

marți, 19 ianuarie 2016

0 comentarii
Cu siguranta, acesta a fost unul dintre cele mai reusite vinuri pe care le-a avut Lidl in portofoliu pana acum. Mai ales daca luam in ecuatie si recolta 2011, una ok per total, dar in nici un caz excelenta. Am reusit sa-l achizitionez la vreo 20 lei, de la un pret initial de vreo 45 lei, daca mai tin bine minte. In viziunea mea, se califica fara probleme si la 45 lei, asta daca sunteti in cautarea unui cru bourgeois clasic si de incredere.

Povestea din spatele vinului este una destul de interesanta. Acesta este produs de aceeasi echipa care activeaza pentru mult mai cunoscutul Chateau D'Arsac, din Margaux. Probabil ca multi il considera un vin secundar dar nu este chiar asa. Se bucura de o apelatiune diferita (Haut-Medoc) si este un cru bourgeois de sine statator, fara legaturi directe cu proprietatea mama. Chiar si istoria Chateau D'Arsac este una zbuciumata, raporatat la denumirea de origine. Avand ghinionul de a detine plantatii care se intind atat in comuna Margaux cat si in Haut-Medoc, proprietatea a fost plimbata ca o minge de ping-pong intre cele doua apelatiuni. Multa vreme a avut denumire de origine Haut-Medoc pentru ca, in cele din urma, sa-i fie recunoscuta apartenenta la Margaux. Batalia pentru denumirea de origine care sa apara pe eticheta a fost una logica: daca apartii de Margaux, este evident ca vei putea cere bani mai multi pentru produsul tau. Prestigiul zonei este mult mai mare decat cel al unui umil Haut-Medoc. Totusi, chiar si in aceste conditii, Arsac reprezinta una dintre valorile indiscutabile in regiune, asta sub raport calitate-pret.

Intorcandu-ne la musteriul nostru din Lidl, am avut parte de un Bordeaux ca la carte, ba chiar surprinzator de eficient la toate capitolele. Nas de intensitate medie, cu fruct rosu proaspat, aluzii florale si tuse mineral-pamantoase foarte placute. Gustativ, fructul este bine copt, fara nici o impresie de "verde" si are o prezenta persistenta in mijloc. De ce am zis Bordeaux ca la carte? Ca de obicei, cand judec un Bordeaux, ma aplec in primul rand asupra texturii pe care o afiseaza. Iar la acest capitol, totul este regulamentar: suplete, eleganta, corpolenta medie, prospetime si echilibru. Nimic nu iese in fata, toate elementele se incheaga asa cum trebuie formand un ansamblu coerent. Structura sanatoasa si un final curat, persistent.

Pentru un 2011, vinul de fata este o reusita. Daca va plac bombele de fruct supra copt, puteti sa spuneti pas. Oricum nu cred ca mai poate fi gasit in Lidl, doar daca nu s-a ratacit vreo sticla pe un raft prafuit.


Liliac Feteasca Regala 2011

vineri, 15 ianuarie 2016

0 comentarii
In primul rand, multumiri lui Vasile Silvasan pentru aceasta sticla inedita, adusa direct din beci. Prezentare ca la carte, cu praf, pamant si o eticheta deja afectata de umezeala.

In al doilea rand, am avut parte de acel tip de vin care mi-a starnit sentimente contradictorii. Pe de o parte, aceasta Feteasca s-a prezentat exemplar din punct de vedere al prospetimii. Nici o urma de maturitate, culoare galben-pai ca in prima tinerete. Fruct proaspat, nuante florale, aluzii usor minerale. Aciditate extrem de ridicata, de parca am avut in fata un exemplar produs acum cateva luni.

Si, totusi, in pofida acestor aspecte pozitive, am ramas cu o dilema. Va reusi acest vin sa evolueze in continuare? Eu sunt de parere ca nu. Mi s-a parut acel exemplu tipic de vin care poate avea capacitatea de a rezista destul de mult in timp da care, odata cu trecerea anilor, nu pare a se indrepta intr-o directie precisa. Chiar si asa, mi s-a demonstrat inca o data ca albele transilvanene au un potential urias. Totul sta in capacitatea fiecarui producator de a gasi acea formula magica prin care sa exploateze la maximum acest potential.


Un nou inceput si vinul alb al anului 2015: Chateau Latour-Martillac 1975

luni, 4 ianuarie 2016

2 comentarii
Mi-am propus sa incep 2016 cu forte proaspete si sa revin pe linia de plutire cu acest blog. De obicei, prefer sa nu imi propun tot de felul de obiective pentru ca, de cele mai multe ori, acestea esueaza lamentabil. Totusi, pentru inceput, imi pot face macar un strop de curaj pentru a imi duce la indeplinire obiectivul mentionat mai sus.

Motivele pentru care am neglijat activitatea pe draga mea platforma online sunt diverse: lipsa de chef si inspiratie, stari de "depresie" cauzate de industria autohtona de profil, lehamite si lipsa de timp. De latrat ca un caine in fata portilor inchise nu prea mai are rost. De fapt, daca cineva a observat pana acum, am renuntat demult sa mai ating subiecte controversate sau sa-mi bat capul inutil cu probleme care, din punctul meu de vedere, nu se vor rezolva prea curand. Ma voi abtine chiar si de la diverse recomandari. M-am ars destul si nu imi mai trebuie. In plus, am invatat din plin un lucru in acesti aproape 7 ani de bloggerit: gusturile personale trebuie sa ramana asa, proprii si personale. Este inutil si usor lipsit de etica sa faci o recomandare bazata pe propria ta experienta cu un vin sau altul. Este ca si cum, indirect, ai impune altora preferintele tale. Bestia creier lucreaza pe toate fronturile posibile, nu trebuie sa uitati asta niciodata. Suntem oameni diferiti, cu viziuni, filosofii si experiente diferite. Asa ca ma voi concentra in continuare, aproape exclusiv, pe propriile experiente cu diverse vinuri care imi vor taia calea, fara sa intind coarda mai mult decat este necesar.

Acestea fiind spuse, va aduc in atentie un vin special pe care l-am incercat pe ultima suta de metri a anului trecut. Si care a reusit sa impuste premiul cel mare in topul personal, la capitolul albe seci. Este vorba de o sticla de Chateau Latour-Martillac 1975. Da, stiu ca unii vor ridica din sprancene si se vor intreba daca sunt inconstient sau doar un nebun caruia ii place riscul extrem. Probabil cate putin din fiecare, as spune. Cand vine vorba de risc, nu ma dau in laturi niciodata. Cu toate astea, reusesc sa-mi calculez pasii cu atentie si nu fac o achizitie doar pe baza unui impuls de moment. Orice sticla (cu un vin vechi, in special), oricat de ciudata pare alegerea, are in spate o investigatie prealabila.

Atunci cand m-am decis sa licitez pentru sticla de Martillac, stiam exact la ce ma arunc. Stiam ce potential bine ascuns au albele seci produse mai ales in zona Graves/Pessac-Leognan. 1975 a fost un an de succes pentru albele de Bordeaux, iar Latour-Martillac a fost mereu recunoscut ca fiind un reprezentant de vaza pentru aceasta zona. Intre noi fie vorba, albele din Graves au avut mereu mai multa faima decat cele rosii. Puteti gasi aici unele vinuri albe cu un statut aproape legendar: Haut-Brion, Laville-Haut-Brion sau Domaine de Chevalier.

Latour-Martillac 1975 a fost, cu siguranta, un vin care s-a prezentat mult peste asteptari. Inca de cand am turnat primele valuri de lichid in pahar, mi-am dat seama ca voi avea parte de un vin sanatos: culoare galben-auriu deschis, claritate maxima, fara prea multe impresii de maturitate. La nivel olfactiv, nu a fost din cale afara de spectaculos; note lemnoase predominante, cu aluzii de fructe exotice gen papaya si ananas, plus condimente care au amintit de ghimbir si sofran. Totusi, nu am putut sa nu remarc precizia si prospetimea aromelor; plus impresia generala ca oxidarea lenta de-a lungul celor 40 de ani de viata a functionat in avantajul vinului. Gustativ insa, am fost lasat complet in offside de performanta musteriului nostru. Un atac dozat cu o precizie de laser, integrare perfecta, textura densa dar eleganta si stilata, concentratie inca mirobolanta a fructului. Final proaspat, plin de note citrice savuroase si o aciditate inca incredibil de angrenata in lupta. Lungime superba in post-gust, aromele stand lipite de papile pentru minute bune.

In concluzie, am riscat, am pariat si am castigat. Pentru ca, oricat de temeinic te pregatesti inaintea unei achizitii de genul asta, norocul joaca un rol pivotal in toata povestea. Si tare imi e ca va urma o mica obsesie personala vis-a-vis de albele mature/vechi din Bordeaux...



Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp